Va fi guvernul post-Renzi al Italiei condus de un tehnocrat?

Deja înainte ca Matteo Renzi să-și piardă referendumul constituțional, mass-media din întreaga lume susținea că un „guvern al tehnocraților” era cea mai probabilă opțiune de a-l urma pe Renzi în caz de înfrângere electorală. Pe baza analizei lor a tuturor guvernelor tehnocratice numite în democrațiile europene 30 după 1977, Christopher Wratil și Giulia Pastorella estimează o probabilitate destul de mică de 12-18% pentru următoarea administrație italiană să fie condusă de un tehnocrat. Prin urmare, un guvern tehnocratic este cu siguranță posibil, dar nu este atât de probabil pe cât sugerează mass-media.

Pe 24^th din noiembrie, cu aproape două săptămâni înainte de referendumul constituțional al Italiei, Economist le-a cerut în mod deschis italienilor să voteze „nu” în referendum pentru a „împrăștia un guvern îngrijitor tehnocratic” - o administrație formată în mare parte și condusă de persoane non-partizane cu experiență în afaceri sau în sectorul public. După referendum și înfrângerea lui Renzi, magazinele de știri la nivel mondial au fost completate cu ideea unui „guvern tehnocratic” și mulți susțin că aceasta este cea mai probabilă opțiune pentru următorul guvern italian (de ex. FT, NYT). Dar este cu adevărat posibil să avem în vedere ce știm despre numirea guvernelor tehnocratice în general?

Aici, ne bazăm pe cercetările pe care le-am efectuat recent, în care investigăm factorii care duc la numirea unor astfel de guverne. Un guvern poate fi numit condus de tehnocrat dacă premierul nu este membru al niciunui partid politic și nu a mai ocupat funcția pentru vreun partid politic înainte. Mario Monti, fostul premier italian, a îndeplinit aceste criterii și a dus ultimul guvern tehnocratic din Italia de la 2011 la 2013 - în plină criză a euro. De fapt, susținem că guvernele conduse de tehnocrați sunt un fenomen foarte rar care se întâmplă doar în perioadele de crize politice și economice severe, când partidele sunt dispuse să acorde avantajele biroului prim-ministrului pentru a evita să fie responsabile, învinovățite și sancționat electoral pentru reforme dureroase și mizerie politică. Analizând mai mult de guvernele 400 care au fost numite în 30 democrațiile europene de la 1977, arătăm că probabilitatea guvernelor conduse de tehnocrati este puternic prognozată de recesiune economica și scandaluri politice anterioareși într-o oarecare măsură prin experiența anterioară cu guvernele tehnocratice. În plus, guvernele tehnocratice sunt mai susceptibile după dizolvarea cabinetului în timpul legislativului decât în ​​urma unui impas în formarea guvernului după alegerile „noi”.

Cât de probabil este atunci că președintele italian Sergio Mattarella va numi un tehnocrat în funcția de următor premier al Italiei? Să luăm în considerare mai întâi scandalurile politice. Italia nu a cunoscut niciun scandal politic important în timpul administrației lui Renzi. Acest lucru este valabil mai ales când comparăm termenul lui Renzi cu 1990-urile când au fost numiți în Italia alte două guverne conduse de tehnocrați, Ciampi și Dini. Pe vremea „Bribesville” (Mani Pulite), Politica italiană era un sinonim pentru scandalos. Pe de altă parte, ținând cont de economie, Italia este în mod clar în momente grele, cu -0.3 la sută contracție a PIB real în 2014 și doar 0.8 la sută creștere în 2015. De fapt, economia Italiei stă în cel mai bun caz în caz de recesiune. Un alt factor care crește probabilitatea unui guvern tehnocratic este faptul că doar două guverne partizane (Letta și Renzi) se află între guvernul Monti și potențialul nou guvern. În mod empiric, datele noastre arată că guvernele tehnocratice tind să se urmeze îndeaproape în timp.

În total, modelul nostru statistic calibrat în perioada 1977 până la 2013 oferă noului guvern italian între 12-18% probabilitatea de a deveni condus de tehnocrat, în funcție de cât de severă evaluează situația economică de a fi. În plus, dacă avem în vedere incertitudinea în predicția noastră, un guvern tehnocratic poate fi la fel de probabil ca 30%. Figura 1 arată pentru toate cabinetele italiene 30 de la 1977 cât de probabile au fost guvernele tehnocratice după modelul nostru. Acest lucru ilustrează că este aproape probabil ca Renzi să fie urmat de un tehnocrat, întrucât în ​​1993 s-a aflat că Amato I urma să fie urmat de un tehnocrat, ceea ce - chiar dacă puțin probabil - s-a întâmplat cu Ciampi (care avea o probabilitate de aproximativ 13% pentru a fi tehnocrat). De altfel, numirea lui Ciampi a urmat de asemenea un referendum care, în mod similar cu cel în cauză, a arătat clar voința majorității împotriva elitei politice aflate la guvernare.