Nota TN: Acest articol concluzionează că ONU se confruntă cu rezistență dacă își asumă un rol centralizat și haos dacă alege să se descentralizeze în schimb. Singura soluție oferită aici este că „încă avem nevoie urgentă de un preț internațional pentru carbon și alte gaze cu efect de seră”. În ceea ce privește tehnocrația istorică, aceasta va conduce direct într-un sistem de credit energetic care va distribui „în mod echitabil” resursele în întreaga lume.
În decembrie, discuțiile de la Paris care implică mai mult de țările 200 pot avea ca rezultat un nou acord destinat reducerii emisiilor de carbon. În lunile premergătoare conferinței, The Economist va publica coloane invitate de către experți în problemele economice implicate. Aici, Thomas Sterner, de la Univesitatea din Goteborg, susține că țările care participă la discuțiile de la Paris vor trebui să fie mai ambițioase decât până acum.
Când liderii mondiali au participat la conferința climatică de la Copenhaga, în 2009, a fost cu un sentiment de mare optimism că s-ar putea ajunge la un progres semnificativ în direcția obiectivelor globale pentru climă și dezvoltare. Aceste ambiții s-au dovedit rapid nerealiste. Dar sentimentul pare să se fi mutat prea departe în cealaltă direcție. Întrucât conferința privind schimbările climatice programată să aibă loc în decembrie la Paris se apropie, obiectivele stabilite pentru conferință sunt mult prea modeste și nu prea ambițioase.
Amintiți-vă fotografia cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și Barack Obama, președintele Americii, arătând destul de pierdut. Dezamăgirea nu cunoaște limite, dar se datorează în principal ambițiilor nerealiste. De data aceasta dezamăgirea poate fi mai mică: nimeni nu se așteaptă cu adevărat la COP21 la Paris să rezolve întreaga problemă a schimbărilor climatice.
Astăzi îmi fac griji pentru contrariul: ne propunem prea puțin. Timpul se scurge. Acțiunea este urgentă, dar negocierile se desfășoară într-un ritm frustrant de melc. Am putea, cu un cost destul de limitat, să rezolvăm problemele. Totuși, perspectiva este sumbru. Economiștii continuă să repete: tot ce aveți nevoie este un preț la carbon. Acest lucru este adevărat într-un sens restrâns: dacă ar fi existat - prin unele magii (vârf de petrol sau altele), dacă ar fi existat un preț ridicat la carbon, atunci economia mondială s-ar adapta și cu greu ne-am da seama - la fel cum ne-am „adaptat” aur și titan scump.
Problema constă în modul de proiectare a instituțiilor și instrumentelor care creează acest preț ridicat atunci când piața nu. Subvențiile trebuie eliminate, combustibilii fosili impozitați (sau supuși să permită comerțul) și toate țările trebuie să fie de acord asupra detaliilor într-un mod în care toate să fie „corecte”. În Copenhaga, oamenii au sperat la un tratat care să se încălzească sub două grade și la un acord generos pentru a oferi țărilor sărace mai mult spațiu rămas.
wpDiscuz