Instituția Brookings este un think tank elitist, conectat de Comisia Trilaterală la Washington. Când scriu pe Technopopulism, puteți paria că a sosit și ar fi fost mai bine luat în considerare, deoarece Italia este acum un model al ceea ce se întâmplă în SUA Editor TN Editor
În cele din urmă, la trei luni de la alegerile sale, Italia a produs o nouă creatură în biosfera politică: un guvern „populist, dar tehnocratic”. Ceea ce vom urmări nu este chiar rezultatul unui experiment cu Frankenstein, ci mai degrabă ceva mai apropiat de un organism modificat genetic. O astfel de împerechere este probabil ceva inedit în istorie: într-o coaliție populistă au fost introduse câteva elemente tehnocratice în ministerele cele mai critice. Motivul ar putea fi mai puțin abstrus decât pare: Poți să-l faci pe naționalist acasă, dar numai dacă îți ții degetele populiste departe de politicile interdependente
Cele două partide anti-stabilire care formează coaliția, Mișcarea Cinci Stele (FSM) și Liga, vor acorda o majoritate parlamentară, deși nu una mare, noului guvern. De asemenea, vor pretinde, prin retorica lor, că guvernul lor va fi aproape de oamenii obișnuiți. Acest slogan poate răsuna și chiar poate crea un sentiment de comunitate într-un electorat dezorientat, devenind dezamăgit de democrație.
Cu toate acestea, în timpul negocierilor finale, președintele Republicii, Sergio Mattarella, a reușit să insereze o serie de figuri externe și tehnice competente în lista miniștrilor. Cel mai important Minister al Finanțelor va fi condus de un economist, Giovanni Tria, care nu are cunoștințe cunoscute nici cu FSM-ul și nici cu Liga, deși a avut o oarecare apropiere cu guvernele de centru-dreapta din trecut. Ministrul de externe, Enzo Moavero, a fost membru al Cabinetului Monti nepartizan și pro-european, între 2011 și 2013. Alți miniștri nu au apartenență politică. Chiar și premierul Giuseppe Conte, un profesor relativ necunoscut de drept privat, nu are experiență politică sau administrativă anterioară.
Modificarea genetică a coaliției condusă de Luigi di Maio, șeful FSM, și Matteo Salvini, șeful Ligii, a fost crucială, având în vedere cât de neobișnuit de neexperimentați sunt cei doi lideri (acum funcționează amândoi ca miniștri și vicepremieri). Di Maio, de exemplu, abia avea 20 ani în 2007 când a izbucnit criza financiară globală. A renunțat la studii și nu a mai avut niciodată un loc de muncă înainte de a intra în FSM. Deci primul său loc de muncă va fi ca ministru al muncii.
Cei doi lideri populisti vor trebui să învețe rapid. În ultimele săptămâni, planurile de coaliție scurse - care indică faptul că Italia ar putea abandona uniunea monetară europeană - au provocat o puternică instabilitate financiară. Randamentele obligațiunilor suverane din Italia au escaladat imediat la niveluri periculoase. Di Maio și Salvini au părut șocați și, probabil, pentru prima dată au conștientizat că marja de eroare este foarte subțire pentru o țară extrem de îndatorată.
Cu toate acestea, adevăratul motiv pentru care un guvern OMG a devenit urgent a fost probabil nevoia de a evita alegerile noi. Un nou vot s-ar fi putut transforma într-un referendum pentru regulile monedei euro și, în final, cu privire la permanența Italiei în uniunea monetară. Termenele politice de acest gen atrag investitorii financiari în „pariuri asimetrice” în care vânzarea de obligațiuni suverane, în loc să le cumpere, aduce recompense mai mari și riscuri reduse. În câteva săptămâni sau chiar zile, Italia ar fi pierdut accesul la piețe. O țară europeană care nu își poate finanța datoria ar putea totuși solicita asistență financiară din partea instituțiilor europene. Cu toate acestea, guvernul trebuie să subscrie un memorandum de înțelegere și să-l aprobe de către parlament. Un guvern pur tehnocratic nu ar fi putut să asigure aprobarea parlamentului. S-ar fi putut produce o ieșire neintenționată inerțială din euro.
Potrivit sondajelor, deși sentimentele naționaliste sunt în creștere, 70 la sută dintre italieni favorizează euro, mai degrabă decât să se întoarcă la propria monedă. Renunțarea la moneda euro ar schimba, de asemenea, poziția Italiei ca țară europeană și membru fondator al comunității europene. O astfel de schimbare dramatică, prevăzută în planurile inițiale ale coaliției FSM-Liga, ar putea chiar să încalce scrisoarea constituției italiene. „Carta” afirmă aderarea Italiei la tratatele internaționale, obligând astfel țara la comunitățile europene și atlantice. Avansând constituția, președintele republicii a reușit să câștige prima confruntare cu partidele populiste, vetând nominalizarea unui economist euroasceptic aprig, Paolo Savona, în calitate de ministru al Finanțelor, dar va fi suficientă numirea mai multor miniștri tehnocrați?
wpDiscuz